Experiment

13 mai 2009 · Înregistrat sub Oameni, Uncategorized · Tagged Alexandru Tomescu, Antwerpen, experiment, gara, ginger, metrou, Piata Victoriei, stradivarius

După ce se începuse şi pe la  noi difuzarea de gaguri, devenisem foarte sceptică în legătură cu aproape orice lucru petrecut în locuri publice care ieşea din rutină, şi tot încercam să caut cu privirea camerele de luat vederi.  De cele mai multe ori n-a fost să fie nimic regizat, deşi am trecut prin multe experienţe demne de filmat. O dată, am ratat nuştiuce premiu de la Cârcotaşi, de Paşte (prin 2002 sau 2003) tocmai din cauza acestui scepticism. Treceam prin Cişmigiu cu colegii şi  am văzut un miel într-o lesă. Lucru clar bizar, aşa că beculeţele mi s-au aprins. Erau „Cătălin Dezbrăcatu” şi cu încă un tip (cameramanul favorit al cârcotaşilor) şi tot îmi ziceau să vin să vorbesc la un telefon pe care mi-l tot fluturau în aria vizuală.  Bineînţeles că n-am vrut, ca să nu fiu „ţepuită”, iar apoi am aflat că trebuia să intru în direct cu Huidu şi Găinuşă, la radio, şi să îmi dea nuştiuce premiu (sper că nu mielul viu! haha!).

Ei bine, poate gagurile  ne fac să zâmbim când ne aflăm pe la cozi în supermarketuri sau în staţiile de metrou, dar, sinceră să fiu, mie mi se par o aiureală. Provoacă nişte oameni să reacţioneze aşa cum poate toţi am face-o în situaţiile respective, aşa că mi se pare un soi de manipulare şi reacţia spectatorilor: să râdă. În fine… pur şi simplu nu sunt fan, însă nu despre asta vreau să vorbesc.

 Acum, sunt mai în vogă experimentele astea sociale gen Joshua Bell sau Alexandru Tomescu, şi câte şi mai câte, majoritatea petrecute pe la metrou. Io am primit azi un link către un alt experiment, nu  tot metroual, dar care tare m-a impresionat… Mie nu mi-au plăcut siropuri precum „A walk to remember”, nici chiar „Titanic” nu m-a luat cu asalt (nu comparam filmele… ). Ideea e că  ştiam că îmi trebe un stimul foarte puternic pentru a mă face să plâng, însă…  Nu pot să explic exact de ce, dar experimentul petrecut într-o gară din Belgia m-a dat pe spate, şi mă bucuram aşa de mult în timp ce priveam, încât mi-au dat câteva lăcrămioare. Eeeeeh… Fiecare cu sensibilităţile lui…vă las pe voi să vedeţi de ce…

A… ieri, mi-aş fi dorit să fi fost un experiment social punerea răbdării mele pe tavă între orele 8:45-14:30, timp în care am aşteptat cuminţică în camera 323 a Judecătoriei Sectorului 1. Am ajuns acolo din cauza unei amenzi RATB primite pentru că nu m-a crezut controlorul că am abonamentul (valabil) în cealaltă haină, şi procedura e să dai RATB-ul în judecată, ca să nu plăteşti amenda. Ei bine, tot timpul ăsta a fost petrecut acolo, pentru un „climax” de 30 de secunde al evenimentului, când i-am înmânat judecătoarei procesul verbal, apoi am plecat. Problema majoră a fost că eu am avut azi examen la oftalmo, şi am pierdut timp aiurea…  Dar m-am descurcat onorabil, ca aşteptătoare, având în vedere modul meu agitat de a vieţui. Totuşi, am făcut eu un experiment ieri, când, la plecare, le-am zis la doi dintre asistenţii de la Protetică  „Vacanţă plăcută!”. Reacţia a venit după câteva secunde…

Gata cu vorba, iete experimentul:

PS Ce-i drept, tare mi-ar fi plăcut să fiu la Victoriei când „s-a jucat” pe acolo Alexandru Tomescu…

PPS Apropo de „inedit la metrou”, mi-am amintit de ce mi s-a întâmpalt într-a 11-a, când am ajuns pe peron după închiderea uşilor, şi domnii şoferi (sau cum îi cheamă) m-au luat cu ei, în faţă. Mai inedit a fost momentul în care între Victoriei şi Gara de Nord o puştioaică cu rucsac şi înfofolită ca pentru excursie de iarnă la munte a intrat din cabina conducătorului în metroul propriu-zis, în timpul mersului, evident. Nu făcusem nimic rău, însă la Gara de N e nuştiu ce şef de post, şi vroiau a evita explicaţii. Oricum, feţele călătorilor erau tare faine! Nu ştiam că cineva poate avea ochii aşa de mari dimineaţa, la 6!