Şi nu în ultimul rând, mulţumiri DOMNULUI EUGEN!

Azi am avut revelaţia faptului că sunt atrasă de oamenii pseudomorocănoşi.  Nu mă refer (neapărat) la atracţia pentru genul masculin. Ci aşa, în general. Cred că mi s-ar părea obositor să am prea mult de-a face mult cu oameni hiper activi şi hiper entuziaşti, cu zâmbetul până la urechi chiar şi în somn, aşa cum sunt eu uneori. Nu sunt sigură cât de obositor mi s-ar părea, că nu mă întâlnesc prea des cu oameni d’ăştia, îmbătaţi de viaţă, dar presupun şi io. (Nu neg cum că am avea şi noi, cei din specia asta hiper veselă – rolul nostru pozitiv în societate, dar e bine să fim presăraţi… 🙂 ).

Treaba cu Domnul Eugen are în parte de-a face cu revelaţia asta. Domnul Eugen pune vize pe carnetul de şomer plus tot felul de alte treburi administrativiceşti, şi pare un nene permanent călcat pe coadă. Da’ de fapt trebe doar să te prinzi cât e de mucalit şi să observi umorul inteligent cu care e înţesat. Printre altele, zicea că el crede în mulţumiri doar dacă i s-ar face un afiş pe care să i se scrie asta. (contextul, vă asigur că era pe cât se poate de amuzant). L-am întrebat dacă are o preferinţă a culorii afişului. Şi mi-a zis că negru pe alb. Nu cred că o să mă apuc să lipesc afişe prin oraş cu mulţumiri către domul Eugen, decât dacă s-ar începe o campanie pentru gratitudine la nivel naţional, şi ăsta să fie teaser-ul campaniei. În orice caz, am găsit cu negru pe alb, un Eugen (pseudo)morocănos care cu siguranţă ar fi găsit putut scrie cu mult mai bine decât am făcut-o eu.

Deci, nu vă sfiiţi să vă ascundeţi laturile mucalite în spatele unei pseudomorocăneli. S-ar putea să fiu atrasa pseudomagneticeşte.

Şi nu în ultimul rând, MULŢUMIRI DOMNULUI EUGEN!
ImageÎn foto: Eugen Ionesco.
sursa foto: aici

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s