Bilanțe, succesuri :)

11 iulie 2011 · Înregistrat sub Detoate

Ce binevenite sunt unele bilanțuri… Mai ales pt mediciniști. Am primit leapșa de la Clari. Sau mai bine zis, am luat-o. 🙂 Și de fapt, noi suntem considerați mai mult dentiști decât mediciniști 🙂

Sincer, eu nu mai știu care a fost primul meu pacient căruia i-am pus o obturație. Sigur era pe un molar inferior :).  Dar știu că partea de pre-clinic mi-a plăcut enorm: primul spital și unul dintre cele mai triste în care am pășit- a fost Ilfov, dar am apreciat cum a avut grijă de noi dr. Ciortea (care nu e rudă cu gemenii 🙂 ). Pacienta care m-a marcat pt totdeauna era internată la spitalul de dermato și  avea pemfigus vulgar (practic, i se desprinsese aproape toată pielea de pe corp prin mecanism autoimun), dar una dintre cele mai blânde priviri văzute vreodată. Prima oară când am intrat într-o sală de operații am asistat a fost un cancer de plămân (recidivat, parcă) cu Dr. Popa. Și am fost cea desemnată să filmez cazul  pt domnul dr.(încă nu am văzut filmarea, deși știu bine data: 30 noiembrie 2007). La sfârșit i-am înregistrat și pe cei care erau în sala de operație, iar mie mi-am filmat încălțămintea. Am auzit în primăvara asta că Dr. P. le-ar fi zis altora că ar fi fost o filmare f bună. 🙂 ) De asemenea, nu voi uita niciodată sfatul dat la ultimul stagiu de psihiatrie: să îi tratăm pe acei pacienți cu același respect ca și pe cei cu alte afecțiuni.

Din partea de stoma m-a impresionat pacienta care lucra la o fabrică de ciocolată și care venise cu colegele ei la dentist: TOATE rămăseseră cu aproape niciun dinte recuperabil la patruzeci și ceva de ani. În rest, cel mai tare mi-au plăcut stagiile cu copii și adolescenți (pedo și orto). Prima operație de chirurgie mică la care am fost mâna a doua a fost odontectomia lui 2.8 al Idei, unde maestrul a fost Kostas. Am lista mea cu profi și asistenți univ. pe care-i voi respecta mereu și care au UMANIZAT facultatea prin cursurile ținute sau stagiile lor. Nu le voi mulțumi aici. Nici Paulei, fără de care etajul 1 al facultății n-ar mai fi avut farmec. Nici super colegilor și super foștilor colegi, nici altor super doctori. Nu, nu aici le voi mulțumi. Ci abia când va fi spus și în dreptul meu ”I LOVE MY DENTIST” (așa cum eu pot zice despre dentista mea).

Habar n-am câte examene am avut în toți acești ani, dar știu că examenul de rezi e cel mai important din toată viața asta a mea de până acum, și că viitorul îmi depinde mult de el. Sinceră să fiu, nici nu văd dincolo de examenul ăsta. Dar, până la ”middle life crisis” mai e. Și până la saltul numit REZIDENȚIAT din noiembrie a.c.  mai am pași mici și importanți de făcut.

Noapte bună, ca un bilanț – ar zice o prietenă 🙂