Zi-mi de zile zi de zi

30 iulie 2008 · Înregistrat sub Detoate

E genial conceptul de „zi”. De multe ori, seara, când analizez ce am făcut în ziua respectivă, nu sunt întotdeauna mulţumită. De aceea, aşa de prietenoasă mi se pare dimineaţa! Nu-i aşa? Parcă ni se mai dă o şansă. Zilele sunt ocazii în care te poţi perfecţiona în prepararea marelui dejun, arta de a socializa, poţi exersa la pian sau… să faci un duş în timp record, te dezvolţi în specialitatea pe care o ai… apoi treci la nivelul următor. Şi în timp ce ai satisfacţia că poţi face un lucru bine, continui să înveţi altele. Zilele sunt inventate ca să ne perfecţionăm. Cele mai lungi zile mi s-au părut cele în care am făcut ceva folositor. Cele mai scurte mi se par cele petrecute majoritar în faţa computerului când nu apuc să ies din casă; şi sincer, cele mai frustrante, chiar dacă mi se pare că nu fac surf pe vreun site care să nu merite. Şi totuşi, simt ca şi când cineva mi-a pus mâna la ochi şi mi-a furat timpul. Hm… Acum, cam sunt cu PC-ul în braţe… aşa că sper ca diseară să nu am vreo mustrare de conştiinţă. 🙂

Există diferite raportări la conceptul ăsta. Majoritatea spune că ziua începe la 12 noaptea. (Cum sună!) În dicţionar, zice că la răsăritul soarelui. Mi-ar plăcea să le iau nişte interviuri eschimoşilor despre asta. În orient am găsit o altă abordare. Ei zic (evreii, în special) că ziua (aia de 24 de ore, nu la cât e lumină) începe de la apusul soarelui (clar, nu valabil în dreptul eschimoșilor 🙂 ). Şi de fapt, ăsta e şi conceptul biblic („a fost o seară, apoi o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi”, etc). M-am gândit la asta, şi într-adevăr, multe decizii luate seara, au făcut ca ziua următoare să fie mai mult sau mai puţin de calitate. Nu ştiu… simplu fapt că adormi înainte de ora zece (vaaaai… ce mi-e dor!!), că îţi pregăteşti hainele cu care urmează să te îmbraci… că ştii- în mare- cam ce ai de făcut a doua zi… E cu totul altceva faţă de o seară prelungită până pe la vreo 2 AM continuată de dimineţa în care eşti trezit de un telefon care te anunţă că eşti aşteptat de urgenţă nu ştiu unde… când înfuleci ceva în timp ce cauţi năucit cheile şi apoi, alergi spre staţie furtunos, obligând câţiva şoferi să-şi tocească plăcuţele de frână, iar în tramvai îţi dai seama că ţi-a expirat abonamentul RATB abia când „plutonul” de controlori se îndreaptă cu faţa oţelită spre tine.. Argh! Se poate mai rău de atât? Da. Să te trezeşti la douăşpe, să te aşezi în faţa computerului, să înfuleci nesănătăţuri, să ţi se înroşească ochii, şi pe la 4 dimineaţa, nici măcar să nu ai regrete.
Avem nevoie de ciclicitate. Începuturile de săptămână, Anul Nou… parcă ne mai dau încă o şansă. Sunt ocazii în care e timp de reflectat, analizat şi proiectat. E bine ca ciclicitatea asta, să fie, totuşi, o spirală ascendentă.

Şi cum ziceam… dimineţile sunt prietenoase. Aşa cred eu că suntem proiectaţi… Să trăim câte o zi. Îţi dai seama? Şaptezeci de ani înseamnă 24 937 zile!! Wow! Uau! Only to live one day at a time…