Am simţit drag şi azi când am ascultat imnul nostru, când m-am uitat puţin la parada transmisă live, când am văzut câţi prieteni şi-au schimbat poza de profil pe Facebook cu tricolor sau harta noastră. Chiar mi-am propus ca la anul să merg şi eu să văd parada “pe viu” şi ca atunci când voi avea familie și copii săne ducem împreună acolo.
Dar ca să mergem acolo trebuie să percepem a fi altceva decât un spectacol. Trebuie să fie o sărbătoare cu care să ne identificăm, să ştim că ”ne curge prin vine acelaşi sânge” doar grupele puţin diferite 
Trebuie să simţim că facem fiecare eforturi pt ca să mergem în aceeaşi direcţie. Oameni Români învăţăm să fim în celelalte 364 de zile, iar azi trebuie să învăţăm să sărbătorim. Dar ca să putem celebra, trebuie să şi simţim că avem de ce, şi când chiar vom avea de ce, 1 Decembrie va fi altfel, pentru că România e altfel, în general.
Prietenii de la ST îşi propun să vadă despre ce visează românii. Cred că noi trebuie să învăţăm să facem diferenţa între vise şi visuri pentru că de prea multe ori le confundăm. E drăguţ să putem privi şi per ansamblu, unde ne dorim să nu ajungă România peste câţiva ani. Totuşi ce visez EU să fac pt a face România mai bună?
Îmi sună în minte ce a spus un prieten medic într-un interviu despre reîntoarcerea sa în România: “Îmi datorez măcar să încerc”. Cred că asta NE datorăm cu toţii: să încercăm să fim treji, să avem visuri şi să dăm o şansă la ce vedem acum fără rost. Chiar nu vreau să par a fi mai idealistă decât sunt cu adevărat, dar văd că trebuie să fac multe cu mine. Îmi place expresia englezească “wake up call”. De-aia vă rog: DEŞTEPTAŢI-MĂ!
PS Am respect pt imnul nostru naţional, dar RAPSODIA lui Enescu face să vibreze alte coarde în mine, mai ales sub bagheta maestrului Celibidache care a ştiut să trăiască frumos.
PPS Hei, La mulţi ani! Sărbătoreşti azi? România, mă iubeşti?
